O nouă alertă ANM a fost emisă în cursul acestei zile pentru următoarele ore. În România, 31 de județe se află sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Iată ce se va întâmpla în cursul acestei zile în regiuni.
În cursul acestei zile sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii în 31 de județe din țară. Atenționarea meteorologică este valabilă pentru astăzi, până la orele 21:00. Sunt vizate mai multe regiuni, printre care Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și, local, în Transilvania. De asemenea, vântul va sufla cu putere, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va înregistra creșteri.
Interval de valabilitate: 21 iunie, ora 11 – 21 iunie, ora 21
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și local în Transilvania, temporar vântul va avea intensificări (viteze la rafală de peste 55…75 km/h și izolat 80 km/h) și vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp.
Notă: Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei, vestul Dobrogei și în extremitatea sudică a Moldovei.
Interval de valabilitate: 22 iunie, ora 08 – 22 iunie, ora 21
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…75 km/h.
Vezi și ALERTĂ ANM! VINE CANICULA ÎN ROMÂNIA. NE AȘTEAPTĂ TEMPERATURI DE 35 DE GRADE
Sursă foto: Pexels